Despre NEMRUT

La intalnirea civilizatiilor estice si vestice, Nemrut Dagi (Muntele Nemrut) este una dintre cele mai uimitoare destinatii ale Turciei: o colectie de statui colosale pe un munte indepartat cu o inaltime de 2150m, ce infrumuseteaza templul si mormantul regelui Antiochus. Necunoscute pana in 1881 cand un geolog otoman a descoperit aceste capete de piatra inalte de 10 metri, au inceput lucrari arheologice in zona in 1953 pentru a se afla povestea lor.

De atunci, Nemrut Dagi a fost o destinatie importanta, cu mii de turisti care veneau in timpul apusului si in timpul rasaritului pentru a vedea statuile in cea mai buna lumina posibila. A fost declarat parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, si este unul dintre cel mai importante Parcuri Nationale din tara. Pe langa statui, intregul loc include arta a civilizatiei Commagene, Eskikale (Castelul Vechi), Yenikale (Noul Castel), Dealul Karakus si Podul Cendere. Majoritatea turistilor isi aleg unul dintre orasele din apropiere – Malatya, Kahta sau Adıyaman – pentru cazare, iar drumul spre munte este deschis doar de la mijlocul lunii aprilie pana la mijlocul lunii octombrie din cauza caderilor masive de zapada in restul anului.

Aflandu-se intre Imperiile Selgiucid si Parthian din anul 250 i.Hr., aceasta zona a avut o situare strategica, a beneficiat de un pamant bogat si fertil, si o succesiune de conducatori cu gandiri independente. Despartindu-se de Imperiul Selgiucid, Mithridates I Callinicus a fondat Regatul Commagen in 109 I.Hr., si a stabilit capitala in Arsameia. A fost fiul unui print, si pretindea ca este urmasul lui Alexandru cel Mare si al lui Darius cel Mare, regele Persiei.

Regatul Commagen a fost puternic, care se mandrea cu imbinarea culturii, religiilor si traditiilor grecesti si persane. El a murit in anul 64 i.Hr., si a fost urmat de fiul sau Antiochus I Epiphanes, care si-a demonstrat abilitatile de om de stat semnand un tratat de non-agresiune cu Romanii.

Dupa un inceput de succes a domniei sale din punct de vedere financiar si politic, Antiochus s-a vazut indreptatit sa aiba statut de zeu, si a dat ordin sa se construiasca un templu si un monument funerar in onoarea sa. Dimensiunile si localizarea reflectau ego-ul sau si gandurile sale de nemurire, si a declarat ca atunci cand va muri, spiritul sau se va intalni cu Zeus in Rai.

Dar imensele statui ale lui Antiochus si ale zeilor sunt tot ce au ramas in urma domniei sale, pentru ca a trait putin si domnia sa s-a sfarsit in anul 38 i.Hr. cand s-a aliat cu Parthienii si astfel a decauzut din gratiile Romanilor, care l-au ucis. Regatul Commagen a fost apoi preluat de Romani.

Antiochus si statuile sale au fost uitate timp de secole pana cand Karl Puchstein, un inginer german, le-a gasit din intamplare in timp ce studia locul in 1881. Doi ani mai tarziu, el s-a intors cu Karl Humann pentru o inspectare mai atenta, dar abia in 1953 odata cu sosirea unei echipe de arheologi americani s-a facut un studiu temeinic. De atunci, locul a devenit o destinatie populara din Turcia, in ciuda locatiei indepartate.

Varful Muntelui Nemrut este foarte rece la apus si la rasarit chiar si vara, pentru turistii care il viziteaza. Este acoperit cu zapada aproape jumatate de an. De altfel, in timpul verii, temperaturile la campie sunt crescute si depasesc 30 de grade Celsius, cu ierni reci si umede, cand temperaturile scad brusc sub 0 grade.mt4 forex brokers